30 de ani cu Spitalul Clinic de Recuperare Medicala

Baile Felix

Text Box: 13. noiembrie 2018  - Scris de Otilia Șandor 
Text Box: 200 de oameni au fost invitați la aniversarea a 30 de ani a Spitalului de Recuperare din Baile Felix.

 

În 28 octombrie, Spitalul Clinic de Recuperare Medicala Baile Felix a sarbatorit 30 de ani de la înființare, iar saptamâna trecuta a fost marcat momentul aniversar printr-o reuniune a unui numar de 200 participanți, reprezentați de actualii și foștii salariați.

Evenimentul a debutat prin vizitarea spitalului de catre invitați, urmat de festivitatea propriu-zisa, deschisa de catre managerul unitații, Conf. Univ. Dr. Nicoleta Ramona Suciu. Dupa cuvintele de bun venit, managerul a punctat momentele de referința din istoria spitalului, precum și evoluția structurii organizatorice, a conducerii spitalului, a resurselor umane, a dotarii și finanțarii.

A transmis încredere

Managerul a transmis colegilor angajați: ,,Aveti încredere în fortele dumneavoastra, în profesia dumneavoastra si sa nu-i uitati pe cei care v-au pregatit pentru cunoastere si pentru viata, prin stiinta si educatie!

Au fost prezenți și reprezentanții partenerilor instituționali ai spitalului: prefectul Ioan Mihaiu, prof. univ. dr. Florian Bodog, senator și prodecan al Facultații de Medicina și Farmacie Oradea, dr. Carmen Pantiș, președinta Colegiului Medicilor Bihor, dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Județean, dar și Cristian Laza, primarul de la Sânmartin.

Promisiuni pentru oameni

Momentul emoționant l-a constituit rememorarea evenimentelor din spital, de catre foștii și actualii salariați.
Managerul a facut o punte între trecut, prezent și viitor, promițând oamenilor ca spitalul pe care îl conduce „
va continua sa își realizeze, la aceleași standarde calitative, misiunea si obiectivele sale în beneficiul pacienților”.

FACT BOX

Istoricul Spitalului de Recuperare

Cele mai importante momente de referința au fost de-a lungul anilor în:

– 1976 – demareaza construcția cladirii;
– 1988 – Consiliul Popular al judetului Bihor emite ,,
actul de nastere al spitalului” – decizia nr. 489/1988;
– 1992 – fostul sanatoriu de copii 1 Mai se reorganizeaza ca si sectie a spitalului;
– 1998 – se schimba sistemul de finatare a spitalului, prin înfiintarea Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate;
– 2000 – spitalul dobândeste statutul de ,,
spital clinic”;

– 2002 – spitalul este declarat ”unitate sanitara de interes public national”, prin H.G. nr. 1106/2002;
– 2008 – se înfiinteaza ”
ambulatoriul integrat propriu”;

– 2011 – unitatea e clasificata în categoria II M, o consființire a competentei înalte în specialitatea R.M.F.B.;
– 2011 – au fost reabilitate integral sali bazine hidrokinetoterapie ale celor 2 sectii de adulti din Baile Felix;
– 2011 – în cadrul proiectului BIHARMED (proiect finantat de UE prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, in cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Ungaria - România 2007-2013, pe Axa prioritara 2 – „
Întarirea coeziunii sociale si economice în zona de frontiera”), Spitalul Clinic de Recuperare Medicala Baile Felix a achizitionat, receptionat si instalat un dispozitiv robotizat de reeducare a mersului LOKOMAT, care vine în ajutorul recuperarii bolnavilor cu probleme locomotorii;

– 2012 – au fost reabilitate integral saloanele celor 2 sectii de adulti din Baile Felix;

– 2013 – a fost achiziționat dispozitivul robotizat pentru reeducarea membrelor superioare , finanțat din veniturile proprii ale spitalului;
– spitalul primeste acreditarea din partea Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor;
– 2014 – a fost achiziționat dispozitivul robotizat pentru reeducarea membrelor inferioare la copii, finanțat din veniturile proprii ale spitalului;

– 2016 – încep lucrarile de foraj apa geotermala, care se vor derula pe parcursul a 3 ani;
– 2017 – Echipament robotizat de reeducare a mâinii; – Verticalizator pentru posturare si reabilitare neurologica; – Echipament pentru reabilitare neuromotorie prin stimulare multisenzoriala cu realitate virtuala; – Studiu de fezabilitate pentru constructie noua Sectie Clinica Spital si Ambulator integrat; – Recuperare neuropsihomotorie si R.M.F.B. Copii – Baile 1 Mai.